Mașina viitorului este aici! Noul Peugeot 208 este o reinventare a conceptului de mașină, aducând în prim-plan designul franțuzesc, nou, original, distinctiv. În plus inovează cu sistemul de asistență la condus PEUGEOT i-Cockpit© 3D. Ca urmarea a îmbunătățirii brandului din ultimii 7 ani, Peugeot 208 a câștigat titlul de “Mașina Anului 2020”, iar pentru noi este provocator să promovăm brandul la nivel local, astfel încât să-l poziționăm în percepția publicului ca top of mind atunci când aleg ce mașină să-și cumpere.
Colaborasem cu Peugeot acum 10 ani - a fost unul dintre primii clienți ai agenției noastre. Cunoșteam brandul, dar a trebuit să ne familiarizăm cu noile direcții de comunicare și cu segmentul de clienți pe care îi vizează în prezent, impus de Peugeot Franța - compania “mamă”. Brandul a parcurs un proces de întinerire, trebuind să ne adresăm în prezent segmentului tânăr, care apreciază inovațiile, sunt fascinați de design, dar și de noile tehnologii și de mașinile electrice. Provocarea cu care ne-am confruntat a fost legată de repoziționarea brandului “prăfuit” în trecut, pe segmentul de adulți tineri, pe o piață cu concurență mare în acest domeniu.
Rețeta este pe cât de simplă, pe atât de complexă. Am aplicat tehnici de inbound marketing care presupun parcurgerea a trei etape: atragerea clienților către brand, implicarea lor și co-interesarea față de brand, transformarea unei părți din segment în fani ai brandului. Acțiunile de promovare online au fost completate cu evenimente de brand, pentru clienți în offline. Promovarea online implică scrierea de conținut relevant pe platformele de social media (Facebook, Instagram, LinkedIn), reclame nișate, folosirea de conținut video cât mai des, publicarea de articole cât mai bine documentate și cât mai interesante pentru clienți, folosirea de influenceri, scrierea de conținut pentru bloguri de specialitate, optimizare pentru motoarelor de căutare, campanii de newsletter trimise bazei de date. În offline am organizat și promovat evenimente de brand: am adus clienții în showroom, am creat experiențe plăcute pentru aceștia interacționând și descoperind noile modele de mașini.
#UnboringTheFuture